|
Cu Victor am fost colegi de banca toti anii de liceu. Am fost si am ramas foarte buni prieteni, iar cand a murit Victor am suferit enorm si nu mi-am putut imagina cata durere a lasat in urma, caci avea un suflet extraordinar.
Ii placea fotbalul si daca am fost la strand pe stadion sa-l vad pe Dobrin sau sa vad cu suteaza Lovin, toate acestea i le datorez lui Victor.
Ii placea istoria si profesorul Mircea Adamesteanu il pretuia foarte mult, nu pentru ca era brunet ca el, ci pentru ca asemeni profesorului, Victor avea darul povestirii la istoria evului mediu, de parca fusese el acolo pe campurile de batalie ale cruciatilor sau suferise el cu Carol cel Mare sau stia el din spusele papei care statuse la Canossa.
El a trait o mare durere dar cu si mai mare demnitate. Numai dupa zace ani de la terminarea liceului, cand ne-am intalnit, mi-a zis despre ce era vorba. Sunt unii oameni demni care isi traiesc dramele in tacere, fara a face parada de ceea ce traiesc ei zi de zi, de cate lacrimi varsa in sufletele lor. Si cand am aflat despre cera vorba, m-am minunat cum un pusti a stiut sa duca totul cu fruntea sus, cu incredere si mai ales, cu mandria omului care are o misiune de dus pana la capat.Nu stiu de ce, dar imi zicea de fiecare data cand mi se adresa:
- Baroane!
Asa mi-a zis si dupa ce am terminat liceul si cand ne intalneam in ASE si cand mergeam la el la munca, acolo langa fabrica de Bere din Pitesti si imi oferea o burta de motorina pentru ARO 244 al meu, din prietenie, sa nu plec cu mana goala de la el. Am facut si un Paste in familia lui cea frumoasa, unde sotia lui mi-a aratat ca este o gospodina desavarsita, iar fetitele lui erau si frumos educate si mai tarziu am stiut ca au urmat tot ASE-ul cu note foarte bune.
|